Mastopexia reprezintă procedura ce corectează ptoza mamară prin repoziționarea țesutului dermo-glandulo-grăsos mamar și a complexului areolo-mamelonar. Există mastopexie periareolară ce corectează ptoza mamară ușoară, mastopexie verticală ce corectează atât ptoza mamară, dar și excesul tegumentar. Cea mai folosită metodă este însă mastopexia în “T” inversat. Inciziile sunt repartizate periareolar, în polul inferior al sânului și în șanțul inframamar. Totodată, mastopexia poate fi completată de o augmentare mamară cu implant. Operația este complexă și se adresează pacientelor care au un grad important de ptoză dar și o hipotrofie a glandei mamare.
Este necesar cel puțin un consult preoperator în care se realizează anamneza pacientei, se fac măsurătorile pentru alegerea implantului și noilor dimensiuni ale sânului dar și stabilirea investigațiilor paraclinice preoperatorii necesare. Consultul preanestezic se poate face oricând într-o dată ulterioară dar înainte de ziua intervenției chirurgicale.
Intervenția chirurgicală se realizează cu anestezie generală și are o durata de aproximativ 4 ore. Pacienta este cazată în clinică în noaptea imediat următoare, urmând ca adoua zi să se externeze și să stabilească de comun acord cu medicul curant data următoarelor consulturi postoperatorii.
Aspectul imediat postoperator al sânului este unul teșit urmând ca în următoarele 6 luni acesta să se remodeleze, căpătând aspectul dorit.
Este necesară purtarea unei bustiere elastice în permanență timp de 6 săptămâni postoperator, ulterior 6 săptămâni doar pe timpul nopții.
Îndepărtarea definitivă a pansamentelor se face la două săptămâni postoperator.
Cicatricea postoperatorie trebuie masată cu unguente pe bază de silicon care ajută la o vindeare naturală și armonioasă. Expunerea la soare este de evitat pană la aproximativ un an.
Reluarea activității fizice de rutină cât și cea intensă (sport) se face treptat începând din a patra săptămână postoperator, în funcție de starea generală a pacientei.
Complicațiile ce pot apărea sunt hematomul, seromul, infecția, dehiscența plăgii, necroza complexului areolo-mamelonar, ptoză reziduală, cicatrici patologice, etc la care se adaugă și complicațiile augmentării mamare cu implant.